Editor: Ion Bargan 
Redactor: Lucia Țurcanu
Foto copertă: Geta Bagheta
Design copertă: Ina Moroșanu

© Maria Cristiana Tudose
© Editura Bestseller

Descriere CIP a Camerei Naționale a Cărții
Eu sunt femeie / Maria Cristiana Tudose – Chișinău: Editura Bestseller, 2016. – 258 p. – 978-9975-3143-7-4 (ePub), 978-9975-3143-6-7 (Mobi)

dedicată cititoarelor și familiei mele

Florența, Italia, 2010

    Nu reușeam să respir. Am avut încredere în acel om, am parcurs atâția kilometri, și acum, după ce am înfruntat nenumărate obstacole, pierdeam totul. N-am crescut cu basme: am crescut privind și învățând din trăirile altora. Deși n-am crezut vreodată că dragostea este pentru totdeauna, acest om m-a făcut să iubesc. Pentru prima oară, cu adevărat. Am crezut că povestea mea se poate transforma într-un basm. Acum am glasul răgușit, abia îmi potolesc lacrimile și inima-mi este frântă. Nu a avut curajul să-mi spună că s-a terminat. M-a făcut să pierd orice speranță, să nu mai cred în el, în povestea noastră și în viitorul pe care mi-l doream alături de el. Într-o fracțiune de secundă am realizat că nu mai puteam merge înainte, că obosisem: trăgeam după mine un bărbat care nu-şi dorea nimic mai mult, care încetase să mai lupte pentru mine. Acel om îmi spunea că mă iubește. Cuvintele lui mă faceau să mă simt mai puternică: mă simțeam în siguranță și asta era suficient. Mă simțeam iubită: în mintea mea acel te iubesc era eternitatea însăşi. Acum rămăsesem numai cu vorbele. Îl mai iubeam, probabil aș fi luptat fără încetare, dar nu poți cerși dragostea unui om. Nu poți bate pasul pe loc, mulțumindu-te cu promisiuni deşarte, iluzii și minciuni.
    — Ești sigură? Asta vrei cu adevărat?
    — Da, mai bine ne oprim. Am obosit!
    — Ziceai că mă iubești. Îmi spune decis.
    — Da, te iubesc. Eu simt dragostea, tu ÎNSĂ rostești cuvinte fără rost.
    — Eu am făcut multe pentru tine.
    — Amândoi am făcut. Nu mai pot să aștept ca tu să treci de la cuvinte la fapte, să-ți amintești că sunt și eu lângă tine în miez de noapte, să mă  mângâi, să-ți amintești că ar trebui să fiu prioritatea ta. Tu ai prea multe scuze iar eu nu mai pot lupta pentru doi. Sunt femeie. Merit mai mult. Merit iubire și știu că pot iubi un bărbat din tot sufletul. Mi-am pus fericirea în mâinile tale și am greșit.
    Când o femeie iubește, o face în adevăratul sens al cuvântului. Oferă tot ce are mai frumos, mai special și mai minunat. Așa am făcut și eu. Am dat tot ce aveam mai frumos în mine, fără să pretind ceva în schimb. Mă hrăneam cu promisiuni: în povestea noastră, El era regizorul, iar eu eram actrița. Eram fericită atunci când îl priveam, mă bucuram pentru bucuria lui, aș fi mers până la capătul lumii pentru el și, într-adevăr, oriunde se afla el, fugeam și eu într‑acolo. N-ascultam de nimeni, îmi ascultam sufletul. Am investit timp și sentimente în acest om, iar acum rămân doar amintirile.
    Îmi cucerise mintea, sufletul și corpul. Parcă eram un întreg. Credeam că acel om ar fi făcut orice pentru mine. Eram fericită pentru că aveam un bărbat care îmi spunea că mă iubește, că mă va susține la greu și aveam toată încrederea că îmi va înțelege alegerile. Într-o zi, m-a surprins în fața calculatorului, scriind:
    — Ceea ce faci tu este o pierdere de timp! Cine are să-ți citească toate aceste nimicuri? Mi-a spus răstit, arătând către monitor ca și cum ceea ce eu făceam însemna nimic. El nu știa că scrisul mă vindeca, parcă cuvintele ștergeau durerea.
    — Dar mă face să uit, să mă relaxez și să văd partea bună a lucrurilor... I-am spus, privindu-l sperând că voi încerca să-l conving.
    — Prostii!
    Femei, bărbați, cu toții privim în urmă și ne întrebăm de ce am pierdut timpul lângă o persoană care n-a știut să ne aprecieze, care n-a avut încredere în noi și în loc să ne susțină, a preferat să spulbere vise?
    L-am privit și am realizat că acel om uitase cine este: ochii unui om nu mint. Buzele îți pot spune ceea ce vrei să auzi, dar ochii te dau de gol: omul care te iubește cu adevărat întotdeauna te va privi cu drag și admirație. Nu mai credea în mine, nu mă mai respecta.
    Privindu-l în ochi, m-am pierdut într-o lume care nu-mi mai aparținea. Mă mințeam pe mine. Credeam că luptăm împreună, deși luptam doar eu. Consideram că suntem fericiți, deși eram doi străini. Renunțasem la multe pentru acel om: deși eram tânără, evitam ieșirile cu prietenii. Gelozie, bănuieli sau alte gânduri negre erau duşmani de evitat. Renunțasem la demnitate.
    — Este mai bine să punem punct! i-am spus, sperând ca el să-mi spună nu.
    — Adio!
    Și acum? M-am întors către fereastră și am stat două ore privind în gol. Sufeream cu adevărat. O durere îngrozitoare, ca și cum cineva m-ar fi lovit fără pic de milă. Apoi o senzație de libertate. Sunt liberă. Pot face ceea ce-mi doresc, mă pot ocupa de ceea ce‑mi place, pot ieși cu prietenele mele fără să‑mi fac griji de ceea ce va spune și de discuțiile care ar putea urma. Pe cerul întunecat, apăruse soarele. Deși sufeream, eram liberă. Eu sunt femeie! Eu merit să fiu iubită, răsfățată și ascultată. Eu am o voce, o poveste de spus. Nu voi mai depinde de un bărbat. Nu-mi voi lăsa fericirea în mâinile oricărui bărbat. Voi învăța să fiu bine, chiar dacă sunt singură, să mă apăr de greutățile lumii, să descopăr frumusețile vieții. Iubindu-mă din nou, voi putea iubi la rându‑mi.
    Trebuia să-mi organizez viața, să-mi formulez noi obiective și să caut motive pentru a fi fericită. Am șters numărul lui din telefon după câteva săptămâni petrecute privind acea combinație de cifre: de câte ori le-am format plângând? De câte ori m-am rugat de un om care mi-a făcut prea mult rău? Mă agățasem de el ca și cum era singura speranță la o viață fericită.
    După câteva luni, m-am surprins privind în oglindă. Chipul obosit din primele zile parcă își revenise, cearcănele dispăruseră, dar restul era îngrozitor. Femeie, ai o viață înainte. Timpul părea că s-a oprit. Deși decizia de a încheia acea relație îmi aparținea, am plâns mult, având păreri de rău și dorindu-mi să mă întorc la el. Nu știu cum am reușit, dar n-am făcut-o, și acum, ca orice femeie, mă mândresc cu asta și mă consider binecuvântată pentru că am scăpat dintr-o capcană.
    Un bărbat adevărat cucerește inima unei femei zâmbind, oferindu-i motive pentru a fi fericită.
    Un bărbat iubește cu adevărat când reușește să‑și deschidă sufletul în fața jumătății sale, când se eliberează de complexe și se poartă firesc. El iubește cu adevărat atunci când o caută, când timpul petrecut cu ea pare să nu-i fie suficient.
    Bărbații știu să iubească. Când un bărbat iubește, lasă toate armele jos. Fără să vrea, devine vulnerabil, dar asta nu-l nelinişteşte: pentru fericirea ei ar face orice.
    Un domn adevărat merită o doamnă adevărată. Un bărbat îndrăgostit merită o iubire sinceră. Dar câteodată îți mai iese în cale și câte un mincinos, egoist și imatur. Din păcate, realizezi prea târziu, atunci când rănile au fost deschise şi au fost vărsate prea multe lacrimi, iar sufletul ți-a fost făcut din nou cioburi.
    Când iubești o femeie nu înseamnă că te înjosești ca bărbat. Când respecți o femeie nu înseamnă că ești un bărbat slab. Un bărbat adevărat știe când femeia pe care o iubește are nevoie de o îmbrățișare, când o poate surprinde cu o floare, când trebuie să o caute, cum să o sărute, cum să o facă fericită. Un bărbat adevărat nu se teme de părerile celorlalți, oferă siguranță iubitei sale printr-o simplă privire. Problema este că noi, femeile, întâlnim bărbații potriviți la momentul nepotrivit. Majoritatea dintre noi îi întâlnesc după o decepție îngrozitoare, după ce un bădăran ne-a călcat sufletul în picioare. Există riscul să-i întâlnim atunci când ne ocupăm de visele noastre, de carieră sau pur și simplu alegem un moment de respiro pentru a ne bucura de viață, prieteni și ceea ce avem.
    Știți momentul acela în care simți că ești mai bine, că ce a fost mai rău a trecut și ești pregătită pentru un nou început? Atunci sigur se va întâmpla ceva. Dacă fostul încă nu a dat un semn, sigur o va face în acel moment.
    Ding-ding. Ecranul telefonului se luminează. O combinație de cifre mă face să tresar. Cunoșteam acel număr, cunoșteam povestea și ceea ce mă durea era că după atâta timp, după lacrimi și ore petrecute așteptând să i se facă dor de mine și să se întoarcă, plângeam ca fraiera pentru un bărbat care îmi scrisese doar pentru a-mi reproșa.                                                                                                      
    — M-ai făcut să pierd timp. Dacă știam, nu stăteam după tine. Puteai spune de la bun început. Ți-ai bătut joc. Ești o dezamăgire.
    Mă așteptam ca iubirea să doară, dar nu atât de mult! Am izbucnit în lacrimi. Mă simțeam strivită. Dăruisem totul și s-a adeverit a fi o pierdere de timp. Doar pentru că nu mai puteam accepta să fiu folosită și mințită, relația pentru care luptasem devenise un motiv de reproș. Nu-mi puteam ierta faptul că am sperat: am sperat că el se va întoarce. Am șters mesajul, m-am privit în oglindă și mi-am zis: Eu sunt femeie! Nu voi mai depinde de iubirea și sentimentele unui bărbat. Îmi voi clădi propria lume. Totul depinde de mine. M-am îmbrăcat, am urcat în mașină, am făcut muzica tare: melodia noastră. Cât ghinion poți avea în asemenea momente?! Am schimbat CD-ul. Eram pregătită: aveam o viață înainte, voință și nevoie de iubire.