Editor: Ion Bargan 
Redactor: Rodica Roșca
Foto copertă: Alex Iordache
Concept foto: Walter Hirsch
Design copertă: Ina Moroșanu

© Vitali Cipileaga
© Editura Bestseller

Descriere CIP a Camerei Naționale a Cărții
În umbra pașilor tăi: roman / Vitali Cipileaga – Chișinău: Editura Bestseller, 2016.
– 250 p. – 978-9975-4150-3-3 (ePub), 978-9975-4150-4-0 (Mobi)

Dianei, 
alături de pașii tăi

    2014

    — Mai e mult până ajungem?
    — Vive la Roumanie, replică tânărul de la volan. Am și trecut de Pitești. 
    — Bănuiesc că asta e singura expresie cunoscută în franceză, Ștefan. 
    Fata de lângă el, o blondă cu părul creț, schiță o grimasă plictisită. 
    — Săracul de tine, după șapte zile petrecute pe pământ francez...
    — Nu-i adevărat, Andreea, se apără tânărul. Te-aș putea uimi la câte cuvinte franțuzești cunosc. 
    — Așa este. Presupun însă că n-ai fi reușit să comanzi nicio apă plată fără noi, se auzi din spate o voce masculină, râzând. 
    — Mulțumesc, scump prieten, că mă susții, răspunse tânărul pe același ton glumeț. 
    — Aș fi jurat că vorbești serios. 
     Râseră zgomotos. Mașina se îndrepta spre București pe Autostrada A1, înaintând pe asfaltul încă umed după o ploaie zdravănă. Tinerii, patru la număr, se întorceau entuziasmați din Franța, unde se aventurară într-o călătorie pe care nu aveau s-o uite atât de ușor. Ai fi zis că sunt prieteni și atât, dacă blonda din față nu se juca cu degetele pe piciorul tânărului șofer, iar perechea din spate nu profita de presupusa intimitate ca să-și mai fure un sărut discret și evadat.  
    — Nu vrei să vii în locul meu? 
    — Tânărul de la volan făcu o privire rugătoare către bărbatul de pe bancheta din spate, Theodor, un brunet trecut de douăzeci și cinci de ani. 
    — Mulțumesc, dar nu insista. Ai uitat că am condus din Marseille până aproape de hotarul cu Ungaria. Ar ieși mai bine de șaptezeci la sută din tot traseul. Ți-au rămas o sută de kilometri, dacă continui cu aceeași viteză ajungem la București în cel mult o oră și jumătate. 
    — Un mare mulțumesc pentru calcul, mormăi bărbatul din față cu jumătate de gură. 
    Prieteni buni, tinerii împărtășeau pasiunea călătoriei cu automobilul. Portugalia, Turcia, Țările de Jos și, mai nou Franța: descopereau, se distrau, inventau de fiecare dată noi alternative în fața unei vieți plictisitoare. Până și bărbatul brunet, cel mai sceptic dintre ei, capitulase în cele din urmă și recunoscu că nu e chiar atât de rău să te bucuri de viață. 
    — Viitoarea ta soție va fi în curând studentă, nu-i așa? întrebă Ștefan pe un ton glumeț. 
    — Am depus dosarul la medicină, răspunse fata, continuând să țină strâns mâinile bărbatului de lângă ea. 
    — Era o brunetă cu un păr strălucitor, care-i evidenția și mai mult ochii negri. 
    — Pe douăzeci și trei voi susține examenul de admitere. 
    — Exact a doua zi după concertul lui Julio Iglesias de la Sala Palatului, bătu din palme plină de entuziasm Andreea. Să nu cumva să-mi refuzați plăcerea de a vă avea alături. Azi are concert la Constanța, drăguțul de el. Dacă aș putea, aș fi în clipa asta acolo. 
    — Pe bune? făcu tânărul de lângă ea. 
    — Dacă-ți zic. N-ar strica și tu să-mi susții entuziasmul. 
    — Pe bune? repetă tânărul, manifestându-și vădit dezinteresul. 
    — Hai că devii nesuferit deja. 
    — Își întoarse capul spre fereastra din dreapta, privind lung cum iarba parcă alerga pe alături. 
    — Nu știu. Eu aș prefera să merg la un recital cu Nicu Alifantis. Sau să mai călătorim pe undeva. Sau până la urmă să fim împreună, în doi și atât. 
    — Fiecare cu plăcerile lui, strâmbă din nas fata. 
    — Recunoaște pentru o clipă că ți-a plăcut și ție ideea. 
    — Privi în oglinda din față, reușind astfel să remarce ce se întâmplă pe bancheta din spate. Bruneta, pe nume Paula, contempla profilul iubitului său cu ochii beți de extaz, mângâindu-i cu dosul palmei fruntea înaltă. Apoi puse capul pe umărul acestuia. Închise ochii mai mult ca să nu întrerupă starea de visare, decât ca să se odihnească, în timp ce el îi trasa linia gâtului cu degetele pe o șuviță de păr.
    — Sunt atât de fericită, Theo, îi șopti ea. 
    — Și eu, minunea mea mică.  
    — Bărbatul îi luă ambele mâini și i le duse spre buze, sărutându-le, moment în care cei din față scoaseră un chicot, amintindu-le celor doi ca nu sunt singuri în idila lor. 
    — Hei, ce e asta? 
    Magia momentului a fost întreruptă de nedumerirea lui Ștefan. 
    — Am intrat pe o porțiune de șosea fără marcaje rutiere. 
    — Bănuiesc că a fost asfaltată recent, replică blonda. 
    — Posibil. Partea proastă e că benzile pot fi ușor confundate de un șofer începător. Apropo, e o căldură insuportabilă aici. Mai aveți puțin și adormiți, și pe urmă nu mai e mult și adorm împreună cu voi. 
    Luă mâna stângă de pe volan şi deschise geamul. Îşi rezemă apoi cotul de margine, pornind să caute o piesă potrivită. Se opri la un post de radio ce transmitea muzică electronică. Mulțumit, întoarse privirea spre oglinda din stânga, când ochii i se măriră de spaimă. Înlemni pe loc câteva secunde, apoi brusc porni să rotească volanul spre dreapta.  Era prea târziu...
    În clipa următoare automobilul se lovi frontal de o furgonetă ce venea cu viteză dinspre București. Încurcase benzile și trecuse pe contrasens. Impactul a fost atât de puternic, că mașina se rostogoli de câteva ori, oprindu‑se într-un sfârșit de marginea parapetului. Airbag-ul se deschise în față, după care urmă o liniște totală.