"Nu există fericire de care să-ți          aduci aminte fără tristețe."

Zilele treceau precum un gând...

începusem să iau din nou în serios slujba, pe care o bună bucată de vreme o neglijasem. 

Lucram ca asistent medical, viitor medic rezident la unul dintre spitalele din oraș, însă locul meu de muncă atârna de un minuscul fir de ață acum, așa că mă suprasolicitasem lucrând și câte 24 de ore când era nevoie. 

În dimineața de sâmbătă mă aflam în drum spre casă, abia ieșită din tura de noapte. Nu mă simțeam obosită, așa că luasem un trening vechi pe mine, pentru a-mi scoate câinele. Milo fusese nerăbdător să mă vadă, și pe el îl neglijam ocupându-mă serios de postul meu la spital, însă încercam să mă revanșez față de el de cate ori aveam ocazia.

Milo era câinele meu de aproximativ un an, psihologul meu îmi spusese că un caine e de mare ajutor pentru a trece peste depresie și dezamăgire, avusese dreptate, oarecum mă distragea de la a mă gândi întotdeauna, iar pentru asta il iubeam. 

După aproximativ o oră și jumatate ne-am întors acasă, Milo fiind atât de obosit încât se dusese direct la somn. 

Mi-am auzit telefonul din dormitor, anunțându-mă că primisem un mesaj. L-am luat văzând că aveam și câteva apeluri nepreluate din partea surori fostului meu logodnic, care îmi era prietenă încă de pe vremea când aveam șaptișpe' ani, așa că am sunat-o înapoi.

-Bună dimineață, aud vocea senină la celălat capăt. 

-Bună dimineața, se pare ca cineva s-a trezit cu chef de viață.

Rade. 

- Bineînțeles, ce zici de o cafea, la Sky în 20 de minute ? 

-Sună bine, ne vedem acolo îi răspund închizând. 

Nu puteam să-i refuz invitația , nu ne văzusem de luni bune, deși adevărul e că am evitat să ies cu oricine în ultimul an. 

După ce făcusem un dus , am îmbrăcat o pereche de blugi, o bluză groasă, pentru luna noiembrie.Mi-am desfăcut părul pieptănându-l, apoi l-am prins inapoi intr-o lejera la spate cum obișnuiam să il port. Am încâlțat o pereche de ghete , mi-am luat un cardigan portofelul, cheile , telefonul si geanta. Nu stăteam foarte departe, dar nu aveam de unde sa stiu cat de aglomerat avea sa fie , era aproape amiaz. 

Am parcat masina peste drum de Sky , vazandu-i masina lui Sophie. 

Întrând am zărit-o însă nu era singură , era cu logodnicul ei Robert. 

-Hei, îi salut luând loc pe scaunul din fața lor. Mă priveau surprinși sau ...mirați , habar nu aveam de ce , dar si-au ascuns aceasta stare imediat dupa revenind la un zâmbet amândoi. Am comandat o cafea , continuând să le ignor privirile .

-Ela , te-ai schimbat...

Nu zău, crezi că nu am oglindă acasa... faptul ca acum aveam o alta culoare in cap poate ca era ceva diferit , dar stiu că făceau apropo la greutatea mea care era sub 45 de kilograme...

-Știu, dar nu suntem aici să vorbim despre asta.Ce faceti voi, totu'i bine ? 

-Da, suntem la fel cum ne-ai lasat acum un an, dar tu? răspunde Robert. 

-O duc bine, știți voi, acasa , lucru, plimbare cu câinele si asta e viața mea. 

-Caine? întreaba Sophie.

-Milo, l-am luat de aproape un an. Nu am detaliat prea multe, imi displăcea să fac asta, cum făcea vechea Ela. 

-Ela te-am chemat aici, pentru altceva, îmi spun întinzând un plic pe suprafața mesei către mine. 

M-am uitat confuza la ei , apoi am la bucata de hârtie pe care am luat-o deschizând-o. Am citit primele cuvinte apoi am zâmbit privindu-i .

-Vă căsătoriți ?întreb mai mult pentru mine, întrebarea neavând sens din moment ce invitația era in mana mea. 

-Ne-am bucura să vii Ela, chiar foarte mult. 

-Nu știu ...spun, o să ma gândesc și am să văd, în regulă?

-Bine Ela, eu trebuie sa ajung la cabinet , ne auzim mai tarziu Soph, și Ela ma bucur ca te-am văzut, spune Robert grăbit.

-Acum că am ramas noi două, arați groaznic scumpo, sunt sinceră cu tine, esti palidă, ai cearcăne al dracu de adânci , si esti slaba ca naiba, dar te înțeleg, însă nu te inteleg de ce fugi asa de oameni , lasa-i sa te ajute Ela, oricine ar fi. 

-Sophie, nu am nevoie de ajutorul nimănui, spun clar si răspicat. Ma descurc, stai linstita . 

-Te-ai mutat remarca aceasta... ti-ai schimbat masina..

-Am schimbat multe in viața mea, nu e ceva nou.

- Am tot încercat sa dau de tine Ela , am fost îngrijorată , aveai telefonul inchis mai tot timpul, si cand iti e deschis nu răspunzi. 

-Lucrez Sophie, nu imi e ușor. 

-Oh esti asa de... esti exact ca fratemiu' spune evervatamă de răspunsurile mele seci si rapide. 

Am simtit un fior, auzind acel cuvânt, ma asemăna cu el... 

-Îmi cer scuze Ela , nu trebuia sa spun asta. 

-E in regula, spun zâmbind ca si cum nimic nu m-ar afecta, desi stomacul meu începea sa devină greu, iar umeri sa imi amorțească, era un sentiment pe care nu mai vream sa il simt vreodată. 

Nu pot sa cred ca inca ma afecta groaznic, aveam impresia ca trecusem peste , ca trecusem mai departe , dar de fiecare data cand auzeam de el sau numele lui eram la fel de slaba precum un jeleu topit.

Ma uram pentru ceea ce eram si pentru slăbiciunea care ma înconjura, la dracu cu toatez

M-am scuzat Sophie, lăsând o suma de bani pentru cafea si ieșind in graba din Sky. Ma sufocam, nu știam ce se intampla cu mine, dar vream sa fiu singura. Am intrat in masina derapând departe de centrul orașului, către micuța casa unde ma mutasem. 

Am simtit o picătura calda pe obrazul meu, am pus mana sa văd ce era , erau lacrimi , nici măcar nu știam ca plâng, am lovit volanul nervoasa, poate ca nu era o idee atat de buna sa ies in oras cu ei, poate ca cel mai bine ar fi sa ma întorc acasa, mamei si tatei le-ar prinde bine o mana de ajutor sau surori mele de asemenea.